Mircea Rednic își păstrează încrederea, chiar dacă Dinamo a remizat, 1-1 în Ștefan cel Mare, contra lui Gaz Metan Mediaș. „Câinii” au egalat la ultima fază, cu un om în minus pe teren, iar „Puriul” a recunoscut la final că e un punct nesperat, dar cumva meritat pentru elevii săi. Rednic a identificat problemele care există în jocul lui Dinamo și a vorbit despre evoluția noilor veniți.
„Nesperat, dar poate meritat acest punct. O ducem bine până la 20 de metri, problema e acolo. Centrările nu sunt cum ar trebui să fie, dar e un punct luat. Sigur, am ajuns să ne mulțumim cu un punct. Eu nu sunt mulțumit, nici de joc. Suntem la Dinamo… Mai mult tupeu, mai mult curaj! Ei n-au avut… În afara de fazele fixe, nu pot să zic că au avut ocazii. E un punct, zic eu, meritat.
În apărare nu merg lucrurile de mult timp. Tot i-am schimbat. E bine că nu luăm multe goluri, dar… Popescu și Katsikas au jucat împreună ultimele meciuri. N-am vrut să schimb pentru că a mers bine în ultimele meciuri. N-am ce să reproșez din punct de vedere al atitudinii. Ei vor să facă, dar pentru moment atât putem. Dacă nu-ți creezi ocazii… S-a simțit lipsa lui Nistor, e un jucător care face diferența. Nu-i refăcut sută la sută. E un jucător util, de care echipa are nevoie. E o prezență în echipă, poate scoate o fază fixă, o pasă, să tragă la poartă.
CFR, Viitorul, Craiova, Astra… Toate meciuri sunt grele pentru noi. O să fie greu, știam că o să fie greu. Încerc, din mers, să remediez unele lucruri. Ținând cont de situația noastră.
Rachid (n.r. – Ait Atmane) a făcut un joc bun, venit de două săptămâni. Are calitate, dar cu cât o să treacă timpul o să fie mult mai ok. Tade s-ar putea să intre săptămâna viitoare”, a spus Mircea Rednic, la finalul meciului, la DigiSport.
După acest rezultat, Dinamo a urcat provizoriu pe locul opt în clasament, cu 18 puncte, la două puncte distanță față de primul loc de playoff, ocupat de Astra. De partea cealaltă, Gaz Metan rămâne pe locul cinci în clasament, cu 26 de puncte, la opt puncte distanță deDinamo, dar patru distanță de liderul CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER